Dr. Radu Ţincu, Medic primar Terapie Intensivă: “Fără Dumnezeu nu există vindecare”

La Secţia de Terapie Intensivă, distanţa dintre viaţă şi moarte este atât de mică, încât mulţi pacienți încetează să mai spere în vindecare. Alții îşi pun nădejdea în priceperea medicilor, dar şi în ajutorul lui Dumnezeu, căci „fără El nu există nici o vindecare”, după cum spune doctorul Radu Ţincu, medic primar Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.

Acesta vorbește despre cazurile de însănătoșire miraculoasă datorită rugăciunilor și despre importanța prezenței preotului în spital, la căpătâiul omului bolnav spre vindecarea sufletului acestuia. Tânărul medic susține cu toată convingerea că rugăciunile către Dumnezeu nu rămân niciodată fără răspuns.

Domnule doctor, este preotul o prezenţă importantă în spital, mai ales pentru pacienții de la Secţia de Terapie Intensivă?

Sunt foarte mulți pacienți de la Reanimare care își doresc prezența preotului, prezență ce nu trebuie percepută, după părerea mea, neapărat ca așteptare a ultimului moment. Preotul este prezent nu pentru că viața se sfârșește, ci pentru a-i alina suferința bolnavului. Dincolo de durerea fizică, pe care noi, medicii, o alinăm cu analgezice, este nevoie și de alinarea sufletului acestor oameni.

Trecând prin momente de cumpănă în spital, unii pacienți și-au schimbat perspectiva asupra vieții, în sensul că s-au întors la credința în Dumnezeu. Alții abia atunci L-au descoperit. I-am auzit pe mulți dintre ei împărtășindu-și experiența și vorbind despre puterea credinței ca niște adevărați apostoli, iar concluzia lor este: „Da, Dumnezeu există și m-a ajutat să mă vindec!”

Credeți că vindecarea trupului necesită și transformare spirituală?

În Secția de Terapie Intensivă, de obicei, lupta dintre viață și moarte, care este permanent prezentă, te face mult mai atent la aspecte ce depășesc sfera medicală. Din punctul meu de vedere, medicul de Terapie Intensivă, pe lângă activitatea principală de tratare a pacientului, trebuie să fie și un foarte bun psiholog. Să ofere suport emoțional celui bolnav, dar și familiei acestuia. Suferința la Reanimare este una foarte grea. Produce o serie întreagă de schimbări comportamentale. Pacienții fie nu mai sunt cooperanți, în sensul că nu mai acceptă tratamentul deoarece cad în deznădejde și vor să se termine mai repede, fie, dimpotrivă, nu acceptă diagnosticul și posibilitatea unui final nefericit foarte curând. Cei dragi suportă și mai greu adevărurile medicale. Tratamentul este esențial, dar trebuie să existe din partea medicului o implicare psihoemoțională care să asigure acest suport.

Ați remarcat vreo diferență, fie și de ordin psihologic, între starea pacienților pentru care se fac rugăciuni, de exemplu Sfântul Maslu, și ceilalți?

Am observat la pacienții care beneficiază de suport moral și religios că există, în primul rând, o cooperare mai bună cu ei. Din câte ştiu, slujba Sfântului Maslu este rânduită de Biserică tocmai să fie ajutor bolnavului pentru a fi vindecat. De multe ori, în Reanimare am fost de față când preotul spitalului sau alți preoți din afară au efectuat slujbe de acest fel, săvârșite la cererea familiei sau, în cazul pacienților conștienți, la cererea lor. Gândindu-mă retrospectiv la astfel de momente, pot spune că de foarte multe ori Sfântul Maslu a produs modificări spectaculoase înspre însănătoșirea celor internaţi. Unii au fost vindecați în mod miraculos.

Mai exact, ce fel de schimbări au survenit?

Au fost pacienți în comă care, chiar dacă nu s-au trezit în timpul Sfântului Maslu, au trecut printr-o serie de modificări ale parametrilor hemodinamici. Dintr-o dată, inima a început să bată mai repede și tensiunea să crească. Faptul că a existat o reacție vegetativă simpatică, ceva care a determinat tahicardie și creșterea tensiunii arteriale la un pacient comatos, ne arată faptul că ceva exterior s-a întâmplat. Toate aceste modificări, reacții, au fost înregistrate doar pe perioada săvârșirii slujbei Maslului, într-un interval de 40-50 de minute.

Ar putea exista o explicație științifică pentru aceste schimbări?

Dacă vrem să fim riguros științifici, putem să le atribuim unor factori pe care probabil nu i-am sesizat medical la acel moment, dar, ca medic, întrebarea mea este: ce ar putea interveni pe o perioadă de 40 de minute, care să se și termine odată cu slujba Sfântului Maslu? Este clar că, dacă un pacient are timp de câteva zile niște parametri constanți și, dintr-o dată, aceștia înregistrează modificări exact pe durata acestei slujbe, se datorează rugăciunilor. Eu cred cu toată ființa că aceste schimbări au fost determinate de slujba Sfântului Maslu.